Azi a fost dat publicităţii un alt sondaj, de data asta de la INSOMAR. Ce banuiam s-a confirmat încă o dată – şi nu mă refer la procentul PDL. Haideţi să vă spun concluziile mele:
- oamenii nu mai au încredere în politicienii din prima linie
- deşi PSD se apropie de 40%, când vine vorba de înlocuirea guvernului, doar 18% cred că social democraţii ar fi potriviţi pentru executiv, în condiţiile în care peste 50% consideră că actualul cabinet trebuie înlocuit.
- pe palierul de încredere nimeni nu stă strălucit. Nici chiar Isărescu….
- măsurile nepopulare îşi confirmă calitatea – în largă majoritate oamenii nu le agreează şi nu consideră că sunt utile.

Toate reacţiile mele care au vizat reformarea partidului sau necesitatea unui executiv remaniat, daca nu chiar cu totul nou îşi găsesc argumentul în aceste statistici privind percepţia publică. Toate partidele trebuie să „împingă” în primul eşalon oameni noi, fără un background care nu-şi mai reprezintă, în acest moment, niciun avantaj sau atu.

Am văzut, ca şi voi, ce spune sondajul IPP care pune PDL la 12% în intenţiile de vot. Acum, nu ştiu ce să mă mire… Că e prea puţin sau prea mult. Sau că mă sperie lipsa de reacţie, de strategie, de plan.
Noi toţi, cei de la PDL, ştiam că este imposibil să nu începem să scădem în sondaje. Dar parcă 12% sună cam dramatic.
Cauzele nu le caut, că le ştiu şi eu prea bine. Şi uneori parcă nici nu îmi vine să le recunosc cu voce tare.
Dar încerc să îmi dau seama ce se mai poate face… Că îmi este clar că dacă Crin Antonescu şi Victor Ponta şi-ar lua an sabatic şi ar pleca să exploreze lumea, când s-ar întoarce partidele lor ar fi bine crescute în sondaje. Asta dacă PDL nu face ceva între timp. Şi a cam venit timpul să se reinventeze – cu Emil Boc premier sau fără, cu Vlădescu la finanţe sau fără, etc. A mai făcut-o – dar ce e drept atunci PD îl avea pe Traian Băsescu. Care a avut un plan în cap de la bun început şi nu a bâjbâit cam cum facem noi acum cu soluţiile economice avansate, cu o comunicare defectuoasă a măsurilor luate, cu bâlbâieli şi lipsă de unitate de mesaj măcar la nivelul Guvernului. Că mie mi se pare că, dincolo de contextul economic dificil, toate cele de mai sus au contribuit din plin la scorul PDL din sondajul IPP.

Am fost in weekend pe litoral la noi. Zăpuşeală, aglomeraţie, etc. Am observat doar la câteva hoteluri că s-au adaptat, cât de cât la situaţia de criză din prezent. Erau, spre exemplu, unii care ofertau: 2 zile - 150 RON pe noapte, 3 zile - 130 pe noapte, iar daca luai 5 zile, oferta era de 100 RON pe noapte. Mă gândesc din ce în ce mai mult la faptul că în turism doar flexibilitatea comercianţilor va face ca turismul românesc, aşa cum îl ştim cu toţii, să rămână pe linia de plutire. Pe de altă parte, creşterea turismului în România nu este neapărat sinonomă cu creşterea încasărilor bugetare. Pe plajă, de ex., plăteşti şezlong - nu primeşti niciun bon fiscal. La discotecă, 60 RON intrarea, tot fără bon. Cred că autorităţile de control ar trebui să fie axate pe urmărirea mult mai strictă a tuturor acestor încasări, dacă vrem să vorbim de controlul evaziunii. Blejnar, şeful ANAF, spune, în schimb, proprii săi angajaţi iau şpagă. Ce să mai înţelegem din asta?

Distribuţie de excepţie, subiect interesant… Abia aştept sa vină şi la noi…

E lamentabil faptul că, în situaţia în care ne aflăm, ne bâlbâim foarte tare în comunicarea publică a măsurilor pe care trebuie să le ia sau pe care le-a luat guvernul. Ca să răspund la o întrebare care mi s-a adresat la postarea precedentă, suntem un partid de dreapta, am militat pentru măsuri gen cota unică în anii precedenţi. Ba chiar cu asta a câştigat Alianţa DA alegerile în 2004. Sunt pentru cota unică. Nu ştiu la ce se gândeşte Vlădescu, dar până să apuce să declare public că ia în calcul una sau alta, ar fi trebuit să îşi împărtăşească ideile echipei din care se presupune că face parte… Eu zic să ia în calcul toată lumea, inclusiv Vlădescu, decizia echipei. Nu să se pronunţe cu de la sine putere… A mai făcut-o şi altădată când a vorbit despre lucruri care s-au dovedit a fi perdele de fum.

În fine… critica asta este aplicabilă şi altor colegi care la televizor fac declaraţii de genu’: “ne gândim să”… sau “luăm în calcul să…”. Ca de exemplu dl Şeitan care spunea cu seninătate acum două zile că se face o analiză privind revenirea la TVA de 19 la sută. M-a lăsat cu gura căscată, pe mine unul.

Se simte nevoia unui consens în ceea ce priveşte măsurile asumate până în prezent. Cred că datorăm asta tuturor. Dacă oamenii care suportă efectele acestor măsuri nu au încredere că lucrurile se vor îndrepta, atunci nu vom ajunge nicăieri. În lipsa acestui consens rămâne doar
amatorismul şi bâlbâiala.

M-am cam săturat să găsesc scuze peste scuze pentru guvern. Dincolo de asta, mă deranjează foarte multe lucruri - pe care pe alocuri le-am mai dezvoltat punctual aici, pe blog.
Remanierea - rămâne o himeră, deşi este absolut necesară.

Consideram necesară demisia de onoare a ministrului Muncii in momentul deciziei Curţii Constituţionale. Oamenii ăştia au făcut o lege neconstituţională care odată picată i-a determinat pe aceiaşi “specialişti” să răsufle uşuraţi apelând la scuza: “nu avem soluţii – majorăm TVA”

Majorarea TVA a fost cea mai facilă măsură a guvernului în condiţiile în care este o decizie cu impact major asupra tuturor care determină majorarea tuturor preţurilor, a inflaţiei şi, implicit, scăderea consumului. De aici apar efecte economice negative în ce-i priveşte pe agenţii economici. Mai mult decât atât, nu rezolvă problema - fondul de pensii care falimentează bugetul şi supradimensionarea aparatului bugetar.
Că tot am ajuns aici - cheltuielile bugetare rămân în continuare mari.
INS a făcut un raport pentru primul trimestru al anului 2010 în care lucrurile stăteau cam aşa:

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net în activităţile de administraţie publică (2,9%) şi învăţământ (5,0%), urmare a acordării în luna martie, în unele unităţi, a sumelor din alte fonduri şi a primelor ocazionale (al 13-lea salariu pentru anul 2009). În activităţile de sănătate şi asistenţă socială (-0,1%) s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net. Ca o concluzie a statisticienilor, comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,6%, iar indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,3%.

Deci, ce măsuri au fost luate? Unde? Oare cum se traduce discrepanţa între declaraţiile publice şi cifre? Lipsă de control, rea voinţă sau incompetenţă?

Guvernul are 60 de zile la dispoziţie să demonstreze că poate să ia măsurile corecte pentru redresare. Dacă nu reuşeşte, voi fi primul care voi ridica mâna pentru trimiterea acasă a unei părţi din Guvern. 4 miniştri, cel puţin….

Cam aşa a arătat Galaţiul astăzi când mii de oameni au pus umărul la treabă pentru ridicarea digului care sperăm să facă faţă viiturii de pe Dunăre, anunţată pentru miercuri. Am stat acolo aproape 8 ore, am dat şi eu o mână de ajutor, împreună cu câţiva dintre voluntarii mei.


În acest timp viceprimarul Galaţiului, Ciumacenco, dădea următoarea declaraţie:
“Odată îndiguit, obligăm un fluviu de mărimea Dunării să treacă printr-un jgheab. Natura ne-a demonstrat de foarte multe ori că acest lucru este imposibil. De fiecare dată, Dunărea va câştiga. Ceea ce se lucrează acum este maximum din ce putem face şi suntem efectiv la mâna lui Dumnezeu”

Incompetenţă? Nu numai. Şi o doză semnificativă de fatalism cu care noi, gălăţenii, ne-am cam obişnuit când vine vorba de administraţia locală…

Ultimul film al lui Roman Polanski - puţin cam static, însă cu destul de multe răsturnări de situaţie şi o distribuţie bunicică:

- mai întâi o mică paranteză: nu vreau să comentez declaraţiile mele privind-o pe doamna Meseşan. Tot ce am avut de spus am spus-o în toate apariţiile mele publice.

Revenind, apropo de iresponsabilitate, nu pot trece peste declaraţia de ieri a directoruluidin BNR, Eugen Rădulescu, care a afirmat următoarele: “Îngheţarea acordului cu FMI, cuplată cu o eventuală paralizie a deciziei politice, l-ar putea duce în bălării. 5-6 lei pentru un euro, poate şi mai rău”.
Ce-i, oare, cu chestia asta? Poate omului îi era rău. Sau domnul director era obosit. Pentru că altă variantă îl aruncă cel puţin în ridicol, dacă nu îl acuză de interese obscure sau lipsă de responsabilitate. Şi ce-i cu exprimarea asta cel puţin necolocvială? Sunt sigur că domnul Rădulescu nu a crezut serios că declaraţia o să fie luată în nume personal. Cu certitudine nimeni nu a făcut-o. Mai ales într-o perioadă atât de sensibilă din punct de vedere economic şi politic.
Nu sunt, însă, naiv să cred că echilibrul valutar a fost zdruncinat doar de această declaraţie publică. Dar mai ştiu că a ajutat semnificativ la deprecierea leului. Un astfel de om nu mai are ce căuta la BNR…

Valuri de revoltă s-au scurs peste presa din România şi partidele de opoziţie după anunţul (absolut previzibil) de creştere a TVA făcut de Guvernul Boc ca urmare a imposibilităţii de reducere a pensiilor pe motiv de neconstituţionalitate.
Am urmărit reacţia isteroidă a liberalilor, a social democraţilor (în paranteză fie spus, mă întreb cum ar fi reacţionat cei de la PNL dacă se umbla la cota unică). Şi am rămas cu întrebarea – ei cum ar fi reacţionat. Pentru că da, şi de această dată, opoziţia a uitat că rolul ei este nu numai să critice ci şi să vină cu soluţii alternative.
Aud că TVA este mult prea ridicat la 25 la sută. Dar dacă mă uit pe nivelul TVA din restul statelor membre UE, văd că şi Ungaria, ţara a cărei strategie economică se tot dă de exemplu la televizor, a urcat TVA la 25%. Ştiu că dacă amintesc că şi Suedia, Danemarca, o să îmi spuneţi că cele două state nu pot fi menţionate în acest context pentru că sunt societăţi economice de succes. Dar, da, şi ei au un TVA de 25 la sută. Da, Islanda şi Norvegia sunt la acelaşi nivel sau puţin mai ridicat, cu vreo jumătate de procent.
Nu poate nega nimeni presiunea pusă pe bugetari de mărirea TVA. Ei se văd puşi în situaţia de a suporta o dată scăderea salariilor primite cu 25 la sută dar vor cumpăra produse mai scumpe din cauza măririi TVA. Da, le va fi greu. Dar dacă e vreo consolare pentru ei, nimeni nu scapă cu veniturile neatinse din criza asta.
Prin scăderea pensiilor se urmărea să nu se lovească mediul de afaceri. La o adică, acesta este motorul oricărei economii. Şi dacă mediul de afaceri nu merge, nu ne putem aştepta să crească bunăstarea.
Nu îmi rămâne decât să sper că Guvernul, pus în faţa celei mai grele perioade economice din istoria recentă a României, va şti să îi facă pe oameni să îşi dorească să facă în continuare afaceri în România.