Şi totuşi… are altcineva altă propunere?
Aud zilnic păreri, care mai de care având sursa mai avizată, cum că măsurile de reducere a deficitului bugetar pe care Guvernul le va adopta mâine şi pe care, în mare, le cam ştim, sunt mult prea extreme şi se puteau găsi şi alte soluţii.
Aşa că mi-am zis, neavând aroganţa de a crede că partidul din care fac parte deţine adevărul absolut şi are monopol pe soluţiile salvatoare pentru economie, că vreau să mă documentez şi eu în legătură cu cele propuse de opoziţia formată dealtfel din două partide mari, unul de stânga şi unul de dreapta.
PSD a venit cu propunerea, absolut firească pentru un partid de stânga, a impozitării în trepte, în funcţie de venituri. Idee respinsă de Guvernul Boc din raţiuni de eficienţă economică. Şi PSD mai are şi alte propuneri. Le puteţi citi aici.
Ei bine, eu cam la atât aş rezuma propunerile opoziţiei. PNL a reuşit să mă uimească cu nişte propuneri generale care ar fi menite unei strategii pe termen lung pentru România. Nu zice nimeni că propunerile liberalilor sunt rele, în perspectivă, dar mai exact, cum ar rezolva ei problema deficitului în afară de soluţii pline de bune intenţii?
Ceea ce trebuie acum sunt măsuri imediate de reducere a cheltuielilor bugetare. Reforma administrativă este o soluţie excelentă – însă pe termen mediu şi lung. Fireşte că Guvernul va lua şi alte măsuri care să creeze cadrul economic pentru relansarea economiei. Nu a spus nimeni că se va opri aici.
Voi ce credeţi, opoziţia nu înţelege contextul economic sau se face doar că nu înţelege?
cred ca opozitia nu ar avea alta solutie. In acelasi timp vrea sa se delimiteze de masurile astea. Asa ca….face opozitie tip rasol. Fara argumente foarte clare. De-aia Isarescu a avut declaratiile respective, el isi permite. El nu a contribuirt la supradimensionarea aparatului de stat. Ceilalti, la anumite momente, au contribuit cu varf si indesat
E usor sa stai pe margine, sa spargi seminte si sa te dai rotund cum ca aia care sunt in teren sunt prosti si tu ai solutia perfecta. Sa fim seriosi, e mult mai confortabil sa fii in opozitie acum decat la putere. Strict la subiect, pnl-ul nu e prost in totalitate in ceea ce spune, desi a compilat mai multe strategii propuse de oamenii de afaceri acum 2 saptamani si aparute deja in mediile financiar-economice. Psd-ul propune solutia care “prinde” la publicul lor target: sa luam de la bogati, sa dam la saraci. Pacat ca nu ne spun daca printre bogati se numara si Nastase, Hrebenciuc and Co. Niste “robinhuzi”adevarati, care pot sa prosteasca in continuare marea masa a populatiei si sa manipuleze sindicate si lideri de sindicat cat sa aduca aprox 2 la suta din bugetarii din romania in fata Palatului Victoria. Pacat ca minerii s-au razgandit de data asta-am prieteni care se pregatisera moral pentru o reintalnire cu ortacii plantatori de panselute. N-a fost sa fie!
Vezi ca linkul pentru propunerile PSD-ului nu merge, ai bagat un http// inainte
Se face doar schimb de propuneri sau sunt propuneri elaborate “sub influenta bauturilor alcoolice”? De parca tot guvernul ar fi sub aceeasi influenta… Si totusi, un proverb latin spune asa: “in vino veritas”. Deci, cum ramane?!?!
Va scapa vederea de ansamblu, majoritatea cheltuielilor bugetare nu sunt constituite de salariile bugetariilor ci de “achiziile” acestor institutii precum si de “investiile” geniale ale guvernului PD-L. Acolo este vidul care absoarbe creditul generos acordat de FMI. Salariile sunt si ele o conducta magistrala de aruncat banii, dar nu se compara cu prima. Ce sa zic, falimenul material al societatii este efectul direct al esecului moral al acesteia, daca in 2004 a-ti introdus cota unica pt recompensarea clientelei politice, sefi si sefuleti, acum se vor vedea efectele… In fine nu mai este cazul sa vb despre masuri, situatia economica cunoaste o singura directie… in jos si vertiginos inca. Un fel de prabusire controlata cu transe de combustibil marca FMI. Cand robinetul se va inchide se vor aprinde beculetele si cine are parasuta bine cine nu c’est la vie.
@maca - de unde ai datele astea? Este evident ca cea mai mare parte a bugetului o constituie partea de salarizare, sporuri, samd. Achizitii au fost tot timpul. Variabila care s-a schimbat este numarul personalului bugetar. Asta e problema… Iar clientelismul si nepotismul s-au manifestat cu precadere aici…”angajeaz-o pe sor-mea”…bla bla. Aici se duc banii
@para
Ma uit doar la mine la Brasov la noul patinoar de n milione euro si sensuri giratorii, panouri publicitare si alte “minuni” marca Scripcaru’. Daca apare ceva serios gen aeroport cu finantare privata/externa se rejecteaza din start. Pe bune, la ce ne trebuie noua autostranda, aeroport sau un CFR normal? Facem parcari, giratorii, aranjamete florale, parculete pt copii, “investitii”.
Referitor la bugetari, sa nu-i bagam pe toti in aceeasi oala, nu sunt adeptul raspunderii colective. Nu sunt de acord cu grilele aberante de salarizare, preluate de legea “unica”, chipuriile. un sefut de birou/serviciu nu trebuie sa castige cat restul angajatiilor din birou, iar cand se taie 25% sa fie toti solidari. Din ce mai traieste ala cu 800 ron , bugetar daca se taie 25% ?
Parerea mea, care, citand din clasici in viata, este:
- In primul rand, noi astia de la talpa tarii nu prea avem toate datele problemei pentru a putea emite o judecata si a aprecia o solutie. Poate ca nu ar fi lipsit de interes un discurs gen “Starea Natiunii” in care d-nul Presedinte sa ne povesteasca in mare si cu cifre cam ce s-a intamplat in ultimii 6 ani. Nu de alta, dar eu nu reusesc sa inteleg de unde a iesit criza in Romania. Efectele crizei financiare mondiale lansata de baietii destepti de pe Wall Street ar trebui sa afecteze in special zonele puternic legate de bancile care au generat credite neperformante. Ori nu este cazul in Romania: singurele credite care s-au dat au fost catre populatie si bineinteles catre guvern si clientela politica. Si atunci cum s-a ajuns ca aceste credite sa devina neperformante intr-o asemenea masura? Singurul motiv pe care il vad asa din buricul degetelor este: populatia a saracit (mai pe romaneste economia a scazut drastic si in fapt nu cheltuielile au crescut ca si procentaj din PIB ci PIB-ul a scazut). Suplimentar, folosindu-se de “criza” toata lumea care se simtea destul de smechera, a reesalonat sau anulat datorii mai vechi. Si a venit nenea guvernul care a dat din buzunarul nostru o gramada de bani bancilor care nu ar fi supravietuit socului. Retoric, pun o intrebare: de ce trebuie ca un guvern sa foloseasca banii din buget pentru a ajuta nerambursabil o societate comerciala? Asta se cheama politica de stanga. Este deci PDL partid de stanga? O banca ce nu suporta efectele riscurilor isi inchide pur si simplu portile. O cumpara (de fapt cumpara clientii ei) o alta care are un spate mai puternic si e sustinuta de o soc de asigurari-reasigurari mai zdravana.
Ca sa concluzionez ca altfel sciu 20 pagini: In romania criza a fost fabricata si extinsa la un nivel atat de grav doar pentru a aduce suplimentari importante averilor baietilor destepti. Ramane intrebarea: de ce economia continua trendul descendent si de ce aberatiile lui Tariceanu cu privire la cresterea economica nu au fost amendate de partenerii de guvernare ai momentului?
- Revenind la solutii:- prima solutie ar fi recuperarea unui procent din economia subterana: respectiv prin aplicarea cu duritate a legislatiei fiscale in special in locurile de unde se stie ca se poate si incasa ceva si mai ales acolo unde se stie ca nu se nchid portile. Este nu foarte fair play, dar eu cred ca in cazul unei recuerari la nivelul 10-15% din banii negri avem o oarece sansa de supravietuire.- reducerea cheltuielilor fara a se elimina deficitul este doar o frectie la piciorul de lemn. In continuare nu vor exista fonduri suficiente pentru sustinerea si dezvoltarea sectoarelor economice care mai pot fi revitalizate. Agricultura se va duce de tot de rapa, industria grea se stinge incet sub presiunea asiei de est si a costurilor din ce in ce mai mari la energie, industriei navale i se face de 40 zile, industria usoara are o pondere nesemnificativa, petrochimia au luat-o altii. De unde plus-valoare in economia romaneasca??? Si fara a putea produce, de unde bani la anul? Ca astia de ii cheltuim acum sunt din anii trecuti.
Detasat de problemele sociale si politice din tara, pragmatic vorbind, eu as fi dus indatorarea nationala (ca oricum nu mai avem alta sansa) la un maxim admisibil, as fi bagat un pic mana in rezerva bancii nationale, as fi marit ceva impozite pe banci ca sa recuperez din datorii. Mai luam si profitul societatilor de stat la care blocam bugetul de investitii pentru urmatorii 2-3 ani si le reducem cheltuielile salariale si de intretinere. Inchidem macar temporar societatile de stat.regiile care au pierderi, mai putin bineinteles cele strategice- daca cumva gasim cumparatori le vindem doar ca sa scapam de cheltuiala. Astea cumulate cu restructurarea pe niste criterii serioase a cheltuielilor bugetare, cu reducerea investitiilor, inclusiv in faimoasele autostrazi, la nivelul de supravietuire ar fi creat un excedent (fals e adevarat) la buget. Acel excedent ar fi putut fi utilizat pentru revitalizarea catorva ramuri economice eficiente sau necesare: siderurgia, ind navala, infomatica, agricultura. Sa lasam povestile cu turismul, petrolul, constructia de masini pentru privati. E frumos sa vorbim de Renault Laguna si de Manastirile Bucovinene, dar astea nu prea aduc multi bani la buget.